Time

Posted: November 15, 2011 in Ganduri, Liber sa alegi, Magic
Tags: , , , , , , ,

we all need time…time to get ready, time to get a grip, time to heal, time to mourn, time …time….time…

nobody is giving you time.everybody asks you to give them your time, but nobody gives you their time…

you always have to tear out sides of you and just give them to whoever asks. and you never get

the chance to completely heal. you just have to

heal on the go…if you can.if not…you are lost.

you will never be a whole person again.

and the magic in you….is gone…they took it all…

and they just keep asking you to give them your time…


In viata asta….sincronizarea este totul.

Sa fii la momentul potrivit, la locul potrivit. Si asta e valabil de la evitarea accidentelor, la cantatul intr-un cor, la ajutarea unor prieteni, la gasirea persoanei care sa se potriveasca sufletului tau.

Un job, o casa, un pantof, o toala, care ti se potrivesc, care iti fac viata mai usoara sau mai colorata, toate le poti gasi daca, iarasi, te afli la momentul potrivit, la locul potrivit si cu persoana potrivita.

Apoi e important sa spui ce trebuie la momentul care trebuie. Daca nu faci asta, te trezesti pierzandu-te in tot felul de explicatii care oricum nu ajuta la nimic, raul fiind deja facut. (ups, am comis-o!) Uneori, cand ti se spune ce trebuie, cand trebuie, de catre cine trebuie ( pentru ca si asta este foarte important, nu?), te poti trezi ca zambesti sau ca totul se lumineaza in mintea ta sau ca armatele de fluturi din stomac au pornit un atac necrutator asupra simturilor tale.

Ce te faci daca mereu esti in contratimp? Daca iti place ritmul asta asa…care nu se aliniaza cu celelalte din jur? N-o fi oare obositor? Nu te stoarce de toata energia? Dar ce poti face? Iti place contratimpul! Oare iti place? Sau doar l-ai acceptat pentru c-asa-i in tenis si te-ai convins ca de fapt iti place, ca sa iti fie mai usor?

In cazul asta, doar in cazul asta, alege sa fii in rand cu ritmurile celelalte. Sincronizeaza-te. Alege sa ti se intample lucruri frumoase la momentul potrivit, la locul potrivit si cu persoana potrivita.

Drag de oameni

Posted: August 11, 2011 in Ganduri, General, Magic

Vi s-a intamplat sa mergeti pe strada si, intamplator, sa va aruncati privirea asupra unui trecator si sa va cada brusc cu tronc? Si nu ma refer la indragosteala aceea cu inimioare si fluturasi, ci la indragosteala de “aerul” din jurul persoanei respective.

Uneori nici nu poti sa spui exact de ce iti place. O fi salul, o fi zambetul, or fi ochelarii haiosi, culoarea parului, cum ii stralucesc ochii, felul in care rade sau gesticuleaza sau poate entuziasmul sau mersul. Cine stie? Si oare are vreo importanta?

Te trezesti zambind cu drag ca ai intalnit o astfel de persoana.  Si treci mai departe si te gandesti ca poate Bucurestiul nu e un loc chiar atat de ingrozitor…Sun caught in the hair

Ritm intern

Posted: July 24, 2011 in Ganduri

 

Eu consider ca totul are un ritm. de la a toca ceapa, la a tasta la computer, la masinile care alearga peste denivelarile din carosabil, la copilul care murmura o incantatie doar de el stiuta, la mancarea care bolboroseste vesela in oala de pe foc, la liceanul care alearga pe dig, la avioanele care decoleaza de pe un aeroport supraaglomerat, la pasionatul fotograf care se duce la ora 5 jumatate la vreu loc stiut doar de cunoscatori pentru a prinde primele respiratii ale soarelui…

 

Unii stiu ca atunci cand merg la servicu sau vin de la serviciu, pentru a evita zgomotul strazii sau al cuvintelor care-mi pocnesc urechile si le fac sa sangereze, ascult muzica la casti. mult mai putini stiu ca atunci cand ascult muzica, indiferent daca sunt pe strada sau nu, simt nevoia sa imi exteriorizez trairile datorate muzicii. si astfel, imprim capului o miscare cand ascendenta cand descendenta, graba cu care fac aceasta miscare fiind in functie de RITMUL melodiei pe care o ascult.

Intr-una dintre zile, venind de la serviciu, cu unul dintre mijloacele de transport in comun si ascultand evident muzica la casti, ma uitam pe geam, incercand sa observ lucruri nevazute. Si cum ma uitam asa si dadeam din cap pe ritmul muzicii, ajunge autobuzul in statie, remarc un domn care era coplesit de numarul de pahare pe care le dovedise de curand. Dar nu aburii erau vizibili, ci miscarea ascendenta/descendenta descrisa mai sus. si zambesc. Ha! eu si un alcoolist avem ritmuri asemanatoare.

Autobuzul inainteaza pe traseul prestabilit. Ajungem intr-o alta statie. Acolo, pe o banca, observ o doamna ce tinea in mana o carte de rugaciuni si citea din ea. Credeti ca asta e tot? Nu. Doamna citea si dadea din cap in aceeasi miscare pe care o experimentam si eu de data aceasta pe un alt ritm. Si gandesc…Religia si muzica au ritmuri asemanatoare in oameni?

Mai departe! Ajungem in centru. In statie, doi indragostiti sunt prinsi intr-un joc al lor. El o tachineaza pe Ea si in incercarile ei de a iesi invingatoare, da din cap. Da. In acelasi mod ca si mine. Si iarasi ma minunez…Dragostea are un ritm?

Toate aceste observatii ce nu se pot numi stiintifice si obiective, incerc sa le aduc totul la un numitor comun. Au muzica, religia, dragostea si pasiunile ritmuri asemanatoare? Pot determina reactii similare? Se intalnesc acestea toate undeva, in acelasi punct? Sau sunt elemente componente ale umanitatii
care merg pe trasee paralele si nu au nicio sansa sa se intalneasca toate undeva?

Mi-as dori sa fiu prezenta acolo unde ar avea loc o astfel de intalnire. As vrea sa fiu parte la intensitatea ce ar rezulta. Sa traiesc. Sa invat sa traiesc intens. Sa traiesc total. Sa traiesc fara sa am momente cand imi pun intrebari.  Sa fiu sigura de tot ce aleg si sa aleg cu siguranta ca stiu ce aleg.

De fapt, astept sa imi gasesc propriul ritm…

Magie si zane fermecate

Posted: July 23, 2011 in Ganduri, General, Magic

Nowhereland fairy

Micuta zana

Atunci cand imi doresc ceva cu adevarat, depun toate eforturile, apelez la toate persoanele care m-ar putea ajuta, incerc totul (tinand cont de propriile-mi principii) pentru a reusi.

Si cand spun totul, ma refer si la magie. Caut o zana cu o bagheta magica pe care incerc in toste felurile sa o conving ca eu cred in magie si ca merit sa fiu atinsa de magia baghetei fermecate. Si, uneori, bagheta trimite picaturi de magie care imi transforma viata in trairi puternice.

Si merita sa cred in magie, pentru ca exista! Stiu eu ca exista. Si puteti sa imi faceti nenunmarate scheme si demonstratii stiintifice cum ca nu ar putea fi posibil.

EU CRED IN MAGIE.

Si atunci cand crezi cu adevarat, ai toate sansele sa te inhate si sa te duca intr-un regat fermecat de unde nu iti mai vine sa pleci. Si nici n-ai pleca…daca n-ar fi bestia asta de realitate….

Va presar pleoapele si umerii cu praf magic si va doresc calatorie sprancenata spre Nowhere land…

‘morning sunshine

Posted: July 19, 2011 in Ganduri, General
Tags: , , , ,

Din cand in cand, asa…o data pe saptamana, simt nevoia sa alerg dimineata. As vrea sa alerg mai des, dar nu imi permite programul nebun pe care il am.

Dar e bine si o data pe saptamana. Te trezesti cu ochii lipiti, te tarasti pana la baie sa te speli pe fata, te imbraci in ceva comod de alergat si apoi bagi cheile in buzunar si iesi pe usa. Pana la dig iti faci incalzirea ca sa incepi rapid, sa nu pierzi timpul. Alergi pe coasta digului pana sus si acolo…ti se taie rasuflarea. Salbatic. Lacul, cele doua barci cu pescarii lor, rate, pescarusi, papura, iarba necosita de pe buza digului, printre care paianjenii isi fac trainice panze pe care, evident, trebuie sa le rupi cand incepi alergarea, soarele care rasare, lumina aceea portocalie…te fac sa uiti putin de ale vietii, de realitate.

Si alergi…uneori cu gandurile tale, alteori cu ale altcuiva, dar intotdeauna acestea iti vor fi intrerupte de vreun caine sau mai multi, de care trebuie sa te feresti pentru ca nu poti sti gradul de acceptare din partea lui/lor in ceea ce priveste prezenta ta pe teritoriul propriu. Caci da, digul le apartine lor si unor homeless people care s-au aciuat intr-un colt al fundului digului.

Si apoi te intorci acasa. Si te simti alive. Simti ca merita sa faci dusul acela si apoi sa te pregatesti pentru o noua zi de munca. Merita. Exista frumusete  pe lumea asta.

Danube evening

Boat on Danube


Heart cross-race

cut wood

Dupa cum destui dintre voi stiu, merg cu tramvaiul la serviciu. Si dupa cum mult mai putini dintre voi stiu, ascult muzica in timp ce tramvaiul aluneca mai mult sau mai putin impiedicat pe sine. De ce ascult muzica? Pentru a putea ignora cuvinte, persoane, comportamente, zgomote care ma polueaza.

Astazi, cum ascultam eu asa muzica, am fost rugata de un domn in tramvai sa vorbesc cu persoana cu care discuta la telefon si sa aflu ce doreste respectiva persoana. Zambind larg am luat telefonul ce mi se intindea si am zis: Spuneti, va rog!

Domnul de la capatul celalalt al undelor electromagnetice imi spune: Buna ziua. Intrebati-l va rog cand vine sa isi ia lemnele? 

Ma intorc spre domnul de langa mine si ii repet intrebarea, in timp ce jumatate de tramvai urmareste dialogul tripartit ad-hoc ( adica in scopul luminarii domnului ce detinea mobilul din mana mea).

Domnul de langa mine zice: Spuneti-i ca vin la ora 1.

Comunic constiincioasa celei de-a treia parti ora mentionata mai sus si mi se multumeste si apoi ne luam la revedere ca doi cunoscuti de acuma,nu? Doar detineam informatii importante unul despre celalalt. Mai ales eu! Stiam ca omul detine niste lemne! Iar el stia ca eu circul cu tramvaiul.

Inmanez telefonul proprietarului, care imi multumeste respectuos si apoi imi explica faptul ca el nu prea aude asa…bine, de aceea m-a rugat sa port eu discutia…Ii zambesc, imi bag castile in urechi si dau drumul gandurilor.

Nu m-a deranjat faptul ca m-a rugat sa il ajut. Dimpotriva. Imi place sa ajut. Chiar mult. Cereti-mi sa va ajut si va veti convinge. Dar ceea ce nu inteleg este de ce o persoana care nu prea aude are mobil. Pentru ce este necesar mobilul daca oricum nu auzi ce ti se spune?

Ma gandesc ca poate l-a luat ca sa fie in rand cu ceilalti. Sau poate s-a gandit ca si ce daca nu aude? Va ruga pe altii sa ii spuna ce ii comunica partenerii de conversatie. Ceea ce a si facut.

Si uite asa…suntem o mare si fericita familie.